Despre meteorologie

Ziua mondială a meteorologiei („World Meteorological Day”) este marcată, anual, la 23 martie, încă din 1961, şi reprezintă intrarea în vigoare, la 23 martie 1950, a Convenţiei ONU care a transformat vechea Organizaţie Meteorologică Internaţională într-o organizaţie interguvernamentală, cunoscută sub numele de Organizaţia Meteorologică Mondială („World Meteorological Organization – WMO).

În fiecare an, de Ziua mondială a meteorologiei, Organizaţia Meteorologică Mondială propune spre dezbatere o temă de interes universal, pentru toate cele 191 de ţări şi teritorii membre. Potrivit https://public.wmo.int, Ziua mondială a meteorologiei se desfăşoară, în 2018, sub sloganul: „Weather-ready, climate-smart” (Vremea-gata, climat-inteligent”).

Sursa foto: World Meteorological Organization / Facebook

Site-ul Organizaţiei Meteorologice Mondiale arată că populaţia lumii, în continuă creştere, se confruntă cu o gamă largă de pericole, cum ar fi vânturile, furtunile tropicale, ploile abundente, valurile de căldură, seceta şi multe altele asemenea. Schimbările climatice pe termen lung intensifică intensitatea şi frecvenţa fenomenelor climatice extreme şi determină creşterea nivelului mării şi acidifierea oceanelor. Urbanizarea şi răspândirea marilor oraşe înseamnă că tot mai multe persoane sunt expuse şi vulnerabile. „Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să fim pregătiţi pentru vreme, inteligenţi din punct de vedere al climatului şi din punct de vedere al apei”, menţionează sursa citată.

Acesta este motivul pentru care printre priorităţile principale ale Organizaţiei Meteorologice Mondiale şi ale Serviciilor Naţionale de Meteorologie şi Hidrologie este de a proteja vieţile, mijloacele de subzistenţă şi proprietatea de riscurile legate de fenomenele meteorologice, climatice şi apa. Astfel, WMO şi membrii săi sprijină agenda globală privind dezvoltarea durabilă, adaptarea la schimbările climatice şi reducerea riscului de dezastru.

Sursa: Agerpress, 23 martie 2018

 

Scurtă istorie a meteorologiei (articol publicat de Dan Cârlea, în ziarul Lumina, 11 iulie 2014)

Popoarele din vechime credeau că zeii erau responsabili şi vinovaţi pentru orice furie a naturii. Nu se cunoştea cauza schimbării vremii, nu se putea prezice nimic, fiindcă… Poseidon sau Zeus făceau ce voiau ei în ceea ce-i privea pe greci, Osiris le schimba timpul egiptenilor… şi aşa mai departe.

Treptat, oamenii au reuşit să facă legătura între diverse fenomene şi ulterioarele schimbări ale vremii. În mod clar, activitatea lunii influenţa apele, unele animale se comportau în mod specific înaintea anumitor schimbări în starea vremii, felul norilor a început să-i „înştiinţeze“ pe oameni despre precipitaţii.

Marii înţelepţi ai Antichităţii nu puteau nici ei să rămână în afara acestei preocupări pentru vreme, aşa că au gândit asupra problemelor meteo şi au generat diverse opinii. Anaxagoras a încercat să arate printr-o schemă cum funcţionează formarea precipitaţiilor, Empedocle vedea fenomenele acestea în mod mai larg: prin combinarea elementelor fundamentale – aer, foc, apă, pământ luând naştere diversele forme de precipitaţii, vântul, ceaţa, canicula.

Aristotel a scris chiar o lucrare în care trata mai multe ştiinţe ale Pământului – vremea, seismologia, geografia, lucrare de referinţă pentru o perioadă bună de timp şi pe care a denumit-o într-un fel care va face istorie: „Meteorologia“. El a reuşit să explice anumite fenomene fizice care contribuie la schimbarea vremii, cum ar fi condensarea, şi a abordat problema circuitului apei în natură.

Începuturile abordării cu adevărat ştiinţifice a vremii se găsesc în perioada Renaşterii, când savanţii au creat primele aparate cu care aduceau măsurabilitate, obiectivitate în problematica schimbării timpului. A apărut primul termometru, creat de Galileo Galilei, iar savantul Evangelista Torricelli (1608-1647), matematician şi fizician italian ilustru, a inventat barometrul cu mercur. Torricelli a introdus mercur într-un tub de sticlă lung de 1 metru, închis la capăt. Când l-a băgat cu gura în jos într-un vas în care se afla tot mercur, a eliberat capătul deschis al tubului şi nivelul de mercur din tub a coborât. Nivelul mercurului se oprea mereu în jurul valorii de  de 75 cm, indiferent de vreme. A fost primul aparat cu adevărat important – devenit esenţial pentru navigatorii care duceau mărfuri peste mări şi oceane, iar după numele savantului Torricelli a fost denumită unitatea iniţială de măsură a presiunii – torr, şi a fost luată în calcul până la definitiva unitate pentru presiune – pascalul -, care a căpătat acest nume după savantul Blaise Pascal, care a pus în evidenţă variaţiile presiunii exercitate de aer în timpul ascensionării unui munte.

Meteorologia în România

Încă de la 1420, în „Cronicile Braşovului“ apar referiri la fenomene meteorologice deosebite. Datorită lui Grigore Ureche ştim că în anul 1504 au căzut ploi abundente, care au cauzat inundaţii: „Peste vară au fost ploi grele şi puhoaie de apă cât s-au făcut multă înecare“, scria cronicarul în „Letopiseţul Ţării Moldovei“, iar despre seceta din anul 1585 scria: „Mare secetă s-au făcut în ţară, cât au secat toate izvoarele, văile, bălţile…“. Dimitrie Cantemir, în 1816, a abordat în lucrarea „Descriptio Moldaviae“ şi probleme de climă şi geografie, ba chiar şi hidrologie – „Despre apele Moldovei“.

Putem considera că preocuparea ştiinţifică şi didactică pentru meteorologie pe teritorii româneşti a apărut odată cu introducerea în programa de studii a Şcolii Vasluiene din Iaşi a disciplinei meteorologie, studiindu-se mai ales un manuscris grecesc obţinut de la biblioteca mitropoliei.

Serviciul Meteorologic al României a fost înfiinţat în anul 1884, fiind condus de Ştefan Hepites, la iniţiativa căruia România s-a înscris printre ţările fondatoare ale Organizaţiei Meteorologice Internaţionale. În anul 1908, Serviciul Meteorologic din România a fost integrat în Observatorul Astronomic şi Meteorologic din Bucureşti, sub autoritatea Ministerului Instrucţiunii Publice. Din anul 1908 a început sondarea sistematică a atmosferei cu ajutorul baloanelor, cercetări făcute de către staţiile meteorologice militare. Importanţa cunoaşterii prognozei meteo pentru agricultură a făcut ca în anul 1920 să se creeze Institutul Meteorologic Central în cadrul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor.

În 1936 s-a organizat reţeaua de observaţii sinoptice cu personal bugetar, iar la Constanţa s-a înfiinţat primul centru regional de prognoză.

Perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost fecundă în privinţa meteorologiei, dată fiind importanţa prognozei corecte pentru operaţiunile militare, aşa încât din 1941 a început activitatea de sondaj din avion, iar institutul a primit un sediu pe bulevardul Magheru, în care a funcţionat mai multă vreme.

După război, în 1946, Nicolae Topor a început să elaboreze pentru prima oară prognoze pe durată lungă şi foarte lungă. În 1950 au fost instalate radiotelefoane în staţiile meteorologice de munte, făcându-se astfel trecerea la un sistem complex, integrat, de meteorologie.

În 1956 s-a trecut la comunicaţiile meteorologice prin codul Morse, cu ajutorul telegrafului, fiind introduse teleimprimatoarele. Din 1959 s-au făcut măsurători sistematice conform cu reglementările OMM, la 4 termene de observaţii standard, la trei staţii: Bucureşti, Constanţa, Cluj. În 1961, Institutul Meteorologic s-a mutat în sediul pe care îl ocupă şi astăzi, pe soseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 97. Calculatorul a intrat şi în serviciul meteo în anul 1965, când s-au realizat primele integrări numerice ale modelelor de prognoză.

Primul radar meteo a fost instalat în anul 1967, la Bucureşti, iar în 1973 a început construirea unei reţele radar naţionale. Progresul ştiinţific a adus tot mai mult calculatoarele în meteorologie, metodele au tot evoluat, astfel că astăzi avem de-a face tot mai rar cu „timpul probabil“, cu care au crescut bunicii noştri, certitudinea ştiinţifică făcându-şi loc din plin.

 

 

Stația meteorologică Tecuci (informații oferite de doamna meteorolog Silvia Goga)

Anul viitor, stația meteorologică din Tecuci va împlini 60 de ani de existență. Primele observații meteorologice au fost efectuate în anul 1959, platforma meteorologică fiind ampalsată în curtea Colegiului Național de Agricultură și Economie (fost Liceu Agricol), în strada 1 Decembrie 1918 (fostă 23 August). Dotarea cu aparatură era minimală: adăpost meteorologic cu termometre ordinare, maximă, minimă, higrometru, girueta și termometre pentru măsurarea în adâncime a solului. Platforma meteorologică avea dimensiuni standard (26/26 m), fiind împrejmuită cu gard de sârmă cu gard de lemn. Nu era racordată electric. În plus, măsurătorile erau parțial corecte (vântul era denaturat din cauza clădirii liceului cu trei etaje). Înițial, stația era deservită de doi salariați, apoi a fost angajat și al treilea, care realizau program sinoptic complet cu transmisii triorare prin telefon la Stația meteorologică Galați. De asemenea, se efectuau observații climatologice la orele 2, 8, 14 și 20.

În anul 1961 se construiește o clădire proprie și platformă meteorologică pe un amplasament reprezentativ, omologat de Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie în actuala locație din cartierul Nicolae Bălcescu, pe strada Izvor nr. 32. Clădirea este compusă din două birouri, o cameră de protocol, baie, bucătărie și anexele necesare.

Platforma meteorologică are dimensiunile standard, de 26/26 m, fiind împrejmuită de gard de sârmă cu stâlpi metalici. Aici sunt instalate aparatele meteo: chiciurometru (măsoară depunerile de gheață, chiciură, polei, ninsoare înghețată, lapoviță înghețată etc.), două giruete (cu placă ușoară și placă grea) pentru măsurarea direcției și vitezei vântului, un adăpst meteorologic (cu termometre aer-ordinar, maximă, minimă, higrometru, termograf, higrograf), un pluviograf, două pluviometre și heliograf. În platforma meteorologică este special amenajat un spațiu pe sol (săpat, afânat, greblat și nivelat) unde sunt instalate termometrele pentru măsurarea temperaturii solului-termometru ordinar, maxima, minima, precum și termometre pentru adâncimea solului la -5cm, -10cm și -20 cm.

Platforma meteorologică în 2015

Heliograf

Din anul 1970 se reintroduce radiotelefonul; se transmitea la stația meteorologică Galați.

În acea perioadă se executa program sinoptic neîntrerupt, iar din 1978 și program agrometeorologic (4 salariați la tură și un salariat la agrometeorologie). Din anul 1990 se angajează încă un salariat la tură pentru a compensa sâmbetele libere.

În anul 2002, Stația meteorologică Tecuci rămâne cu 5 salariați; din anul 2007 până în 2009 se lucrează cu program întrerupt 20 ore. Din ianuarie 2009 până în octombrie 2010 se lucrează cu program neîntrerupt. Din luna noiembrie 2010 programul se reduce la 15 ore. În prezent Stația funcționează cu 3 meteorologi.

Pe data de 2 august 2011 la Stația meteorologică Tecuci a fost instalată o stație automată de tip VAISALA, dotată cu senzori de precipitații, temperatură aer, umezeala aerului, presiunea atmosferică, direcția și viteza vântului, radiația globală, temperatura solului, temperatura în adâncimea solului.

 

Așa cum ați observat, Ziua internațională a meteorologiei a fost celebrată în mod special de către mama-natură!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s