Asociația Clubul de Științe GEEA Tecuci are plăcerea să vă anunțe că în perioada 6-12 august 2018 va organiza o expediție în Munții Făgăraș, scopul principal fiind escaladarea celui mai înalt punct din România, vf. Moldoveanu (2544 m).
Lună: iulie 2018
Jocurile Euroscola
Sâmbătă, 28 iulie 2018, străzile municipiului Tecuci s-au animat de oameni de toate vârstele, dornici să participe la Jocurile Euroscola, organizate de Colegiul Național Spiru Haret Tecuci, în colaborare cu Primăria Municipiului Tecuci și cu Asociația Clubul de Științe GEEA Tecuci.
Activitatea face parte dintr-un proiect mult mai amplu, intitulat Construind un Viitor, cu care echipa colegiului participă la Concursul Național Euroscola, concurs ce se desfășoară anul acesta sub titlul generic Europa pentru noi.
Lume, lume!
(Sursa: http://www.un.org/en/events/populationday)
Astăzi, 11 iulie 2018, se celebrează pentru a 30-a oară ziua mondială a populației. Această zi a fost sărbătorită pentru prima oară în anul 1989, la inițiativa Consiliului Director al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu scopul declarat al factorilor de decizie de a-și concentra atenția asupra urgenței și importanței problemelor omenirii. Această dată a fost aleasă ca urmare a atingerii cifrei de cinci miliarde a populației globale, în această zi a anului 1987.
În fiecare an se desfășoară, cu ocazia acestei zile, diverse activități educative axate pe creșterea gradului de informare a oamenilor pe o tematică aleasă. Tema ediției din acest an este „Planificarea familiei este un drept al omului”, potrivit site-ului www.un.org/en/events/populationday.