drumetie

Cheile Tișiței sau Valea Tișiței este cea mai mare arie protejată din județul Vrancea, din cele șase existente în Parcul Natural Putna-Vrancea. Cu o suprafață de 2726 ha a căpătat statutul de Rezervație Naturală încă din anul 1973 sub denumirea de Tișița.

Rezervația Naturală Cheile Tișiței este considerată tradițional secțiunea de vale cu aspect de canion de la „Gura Tișiței” (confluența Tișiței cu râul Putna) până la „Tunelul Mare”. Această porțiune măsoară aproximativ 7 km are o diferență de nivel de 200 de metri și se parcurge în 5-6 ore dus-întors.

Accesul în Rezervația Naturală se realizează din drumul național 2D urmând indicatoarele amplasate vizibil. Se traversează Valea Putnei pe un viaduct urmând drumul la dreapta pentru aproximativ 1200 de metri. Punctul de acces „Gura Tișiței” se află la 580 de metri altitudine.

Pentru vizitarea „Rezervației” a fost amenajat un traseu turistic marcat cu triunghi roșu. Acesta urmează un fost drum forestier dezafectat în urma inundațiilor din anul 2005, care la rândul său a fost construit pe terasamentul unei vechi căi ferate forestiere de la începutul anilor 1900. Traseul se prezintă într-o stare bună, fiind principala atracție turistică din Munții Vrancei, vizitată de câteva zeci de mii de turiști anual. Deși traseul continuă și după „Tunel”, cei mai mulți preferă să se oprească aici, continuarea presupune încă 10 ore de mers, o condiție fizică bună și o echipare corespunzătoare.

Două repere principale marchează acest traseu. „La Pândar” o construcție silvică cu rol de observator, aflat la jumătatea drumului și „Tunelul Mare”, punct de întoarcere și obiectiv pentru marea majoritate a turiștilor. Acest tunel a fost construit de societățile austriece și italiene în ultimii ani ai sec. XIX – începutul sec. XX fiind folosit mult timp la exploatarea lemnului și lega valea Tișiței Mici de Valea Tișiței Mari (Tișița Aurie). Așadar pe tot traseul parcurs a fost, odată, o linie ferată cu mocăniță ce scotea lemn din bazinul Văii Tișița până în Lepșa.

(Sursa informațiilor: https://visitvrancea.ro/ro/places/rezerva-ia-natural–cheile-ti-i-ei)

Luni, 20 octombrie 2025, un grup de elevi și profesori de la CN Spiru Haret Tecuci au efectuat o incursiune în acest cadru mirific, ca parte a săptămânii Școala Altfel. Vremea a fost cu noi (doar soare!), dar cel mai mult ne-a impresionat peisajul pastelat generat de Zeița Toamnă!

Traseul a fost unul plăcut și ușor, drumeția a decurs așa cum am dorit, dar a fost presărată cu mici incidente/accidente. De aceea, aș dori să fac câteva precizări/recomandări:

Așa cum este specificat oriunde și oricând, o drumeție în Carpați presupune o organizare minuțioasă, de la încălțăminte și îmbrăcăminte adecvată perioadei și zonei la tot echipamentul pe care îl presupune o astfel de activitate: sticla de apă, bățul de drumeție, fluier, saci ecologici etc. Deși am stat aproape foarte bine la aceste capitole, câțiva dintre noi au avut încălțăminte cu talpă neaderentă și au alunecat pe unele porțiuni, făcând cunoștință cu apa foarte rece a Tișiței.

Podețele peste apă păreau improvizate, instabile, nesigure. Recomandăm amenajarea unor puncte de trecere a apei mult mai stabile, care astfel să fie accesibile tuturor doritorilor, indiferent de vârstă.

Am identificat cel puțin două porțiuni abrupte, foarte greu de străbătut pe vreme umedă. Noi am avut noroc de vreme frumoasă, dar nu ar strica dacă pe viitor ar putea fi amenajate mici sectoare cu șufe/lanțuri.

De asemenea, recomand amenajarea, în dreptul celor două puncte emblematice ale traseului (La Pândar și Tunelul Mare), a unor panouri informative despre acestea. Aceste locații au o poveste frumoasă și ar fi bine să fie la dispoziția tuturor vizitatorilor.

**La Pândar** (imagine preluată de pe https://blogulmeudecalator.ro/drumetie-in-cheile-tisitei-descopera-splendorile-vrancei/)

În rest, numai de bine! Un traseu minunat, îl recomandăm cu căldură tuturor!

Pozele (cu o singură excepție) au fost realizate de membrii drumeției.

Dumitru Voinea, profesor CN Spiru Haret Tecuci

Munții Vrancei fac parte grupa Carpaților de Curbură, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali, la răscrucea dintre Moldova, Transilvania și Muntenia. Împreună cu munții Brețcului și munții Buzăului se încadrează în sectorul estic al grupei. Sub raport administrativ teritorial, zona Munților Vrancei aparține județelor Vrancea (cea mai mare parte), Bacău (sectorul nordic), Buzău (marginea de sud-vest și foarte puțin din extremitatea sudică) și Covasna (latura nord-vestică). (sursa)

Culmile munților Vrancei, care formează structura majoră a reliefului, se dispun pe trei aliniamente principale, cu orientare generală nord-sud:

Culmea apuseană, cu o altitudine medie de circa 1550 m, măsoară aprox. 50 km lungime, fragmentată de înșeuări largi, pe aliniamentul NV – SE: Golul Lepșei (1390 m) – Muntele Mușat (1503 m) – Muntele Stogu – Baba-Lujeru – Muntele Arișoaia (1727 m) – Culmea Lăcăuţi (1776 m) – Muntele Goru (1785 m) – Creasta Giurgiului (1721 m) – Muntele Mușa Mare (1483 m) – Pietrele Înșirate (1476 m) – Nehîrna Mică (1318 m)

Creasta mediană, se detașează la est de creasta apuseană, cu o singură joncțiune în Șaua Poienița (1 409 m) și are o altitudine medie de circa 1450 m, 40 km lungime, fiind individualizată pe aliniamentul: Tisaru Mic (1287 m) – Dealul Crucilor (1128 m) – Muntele Condratu (1446 m) – Zburătura (1590 m) – Culmea Păișele-Pietrosu (1676 m) – Cășăria-Zboina Frumoasă (1656 m) – Culmea Lapoșului (1450 m – 1250 m).

Bordura estică a Munților Vrancei care “cade” până la 300 m alt. spre Subcarpaţii Trotuşului, străpunsă de văile Putna și Naruja, individualizată astfel: la nord, Muntele Zboina Verde – Zboina Neagra (1 361 m), central, între P. Coza și Naruja, Tichertu (1492 m) și culmea Munțișoarele (1 395 m), iar la sud, între Naruja și culmea Lapoșul de Jos (1256 m), se evidențiază Dealul Secăturii, cu Vârful Țigănașu (1075 m).

(Informații preluate de pe https://muntii-nostri.ro/ro/povestiri/inceput-de-iarna-muntii-vrancei-varful-pietrosu)

Pe 31 august 2025, patru temerari iubitori ai drumețiilor montane am decis să purcedem pe traseul Soveja-Șezătoarea Lupilor-Zboina Neagră.

Traseul, marcat cu cruce roșie, are o lungime de aproximativ 11, 5 km (în toate căutările noastre pe net am găsit 9,5 km, dar noi am calculat peste 11km….), are dificultate medie, desfășurându-se aproape în totalitate prin pădure.

Punctul de plecare este ieșirea din Soveja, din dreptul stației locale de pompieri. Prima parte este reprezentată de un drum forestier șerpuitor, care poate fi scurtat cu câteva poteci prin pădure. Bineînțeles, peste tot te lovești de avertizarea de acum tipică pentru traseele carpatice: prezența urșilor. De aceea, este recomandat ca acest traseu să fie făcut în grup de minim 3-4 persoane, care să-și facă simțită prezența (vorbit tare, fluierat etc.).

O dată ce intrați în pădure, veți străbate un sector destul de bun, cu potecă clară și marcaj corespunzător, o pantă medie ca dificultate, care vă va duce, în aproximativ 45 minute, la Șezătoarea Lupilor, o belvedere încântătoare, pe care v-o recomandăm cu căldură.

De aici, urmează o potecă de asemenea bine marcată, care vă va conduce la un punct de intersecție cu alte trasee montane, spre Cheile Tișiței sau către Pasul Oituz. Urmând traseul către Cabana și Vârful Zboina Neagră, ne vom confrunta cu o potecă mai puțin întreținută, dar care abundă în marcaje. Vă recomandăm să urmați cu strictețe aceste marcaje (cruce roșie sau bandă albastră), pentru a nu vă rătăci. Așa cum am amintit, poteca nu este la fel de clară ca în prima parte și se intersectează în 3-4 locuri cu drumuri de exploatare. Pe alocuri, alunecările de grohotiș pot crea greutăți de străbatere, vă recomandăm multă atenție (dacă plouă, evitați acele tronsoane prin ocolire, dacă se poate). De asemenea, de-a lungul traseului veți trece prin câteva mici poieni pline cu zmeuri și muri.

După 2,5 ore de la Șezătoarea Lupilor se ajunge la Cabana Zboina Neagră, un loc încântător unde aveți și o sursă de apă potabilă (o fântână); pe traseu mai sunt câteva pârâiașe, dar această fântână este cea mai sigură sursă de apă din zonă.

De la cabană drumul spre vârful Zboina Neagră este lejer, clar, trece prin pădure și poieni largi, care abundă în fructe de pădure. Dacă faceți traseul în august-septembrie, norocul vostru (dar să nu supărați urșii!!!).