Expediție în Carpați – Bâlea Lac (2026)

Pe 22 august 2026 am avut ocazia unei experiențe plăcute la munte: revederea cu falnicii munți Făgăraș.

După o scurtă drumeție la cascada Bâlea cu o zi înainte (21 august), ne-am îndreptat către locul de campare de la Bâlea Lac (lângă vechea clădire a Salvamontului). Am instalat corturile, am socializat, ne-am odihnit, iar a doua zi la ora 8 am plecat.

De data aceasta ne-am decis să (re)explorăm scurtele trasee din jurul complexului glaciar Bâlea. Punctul de plecare a fost din apropierea refugiului Salvamont (la V de lacul Bâlea), urmând o potecă șerpuitoare către Curmătura Bâlei (Șaua Doamnei – 2176 m), pe traseu cruce roșie. De acolo, se urmează traseul dungă albastră (care vine de la cabana Bâlea) până la Șaua Paltinu (2345 m). Pe măsură ce urcăm, peisajul devine tot mai spectaculos, aria de observare tot mai mare, pentru ca la final creasta Făgărașilor să se arate în toată măreția ei.

Din Șaua Paltinu ne-am luat la revedere de la turiștii care se îndreptau către Lezpezi și Negoiu și am urmat drumul de creastă (dungă roșie) către Șaua Caprei, care se suprapune cu limita dintre județele Argeș și Sibiu. Am ales varianta de la marginea circului glaciar, care trece pe la vârful Paltinu (2399 m), Fereastra Bâlei (2286 m), vârful Iezerul Caprei (2417 m). Am putut astfel contempla complexul glaciar Bâlea, dar și Munții Făgăraș în ansamblu. Traseul este spectaculos, dar cu un nivel de dificultate relativ ridicat: nu este recomandat celor cu rău de înălțime sau care nu au o minimă experiență în drumeții. Pe traseu am avut un singur sector mai dificil, o mică strungă în apropiere de Fereastra Bâlei. De asemenea, am făcut o scurtă deviere de la traseu, pentru a admira lacul Paltinu (cu mici insule plutitoare de iarbă sau mușchi). Din Iezerul Caprei (de unde devine vizibil minunatul lac glaciar Capra) am coborât în Șaua Caprei (2315 m) și apoi ne-am odihnit la marginea lacului Capra (2230 m).

Ultima parte a drumeției noastre (de fapt scopul venirii noastre aici) a constituit-o accederea către Vânătoarea lui Buteanu, cel mai apropiat vârf de peste 2500 m de lacul Bâlea. Traseul (triunghi albastru) urcă lin pe sub vârful Văiuga (2443 m), prin șaua Văiuga (2428 m) și la final, după escaladarea unei strungi și a sectorului de pod al Peretelui Buteanului, ajungem pe vârful Vânătoarea lui Buteanu (2507 m), un adevărat cuib de vulturi căutat de alpiniști. După ce ne-am întors pe creasta principală, am mai mers 10 minute până la vârful Capra (2494 m), care oferă priveliști splendide către creasta Făgărașilor, inclusiv până la cel mai înalt vârf montan din România, Moldoveanu (2544 m).

La final, am coborât la locul de campare întorcându-ne la Șaua Capra și urmând traseul în serpentine (format din poteci cu mult grohotiș, destul de periculos pe timp ploios sau iarna) către cabana Bâlea Lac (2034 m).

Cei trei temerari: Florin Adam, Daniel Popa și Dumitru Voinea (subsemnatul).

Cascada Bâlea
La locul de campare
Vârful Paltinu
Șaua Paltinu
Vârful Vânătoarea lui Buteanu

Am făcut acest traseu în circa 6 ore. Poate fi făcut într-un timp mult mai scurt, dar noi vă recomandăm să nu vă grăbiți, să admirați peisajul, să vă bucurați de aerul și soarele de munte, de tot ceea ce ne oferă natura!

Gândiți verde, trăiți verde!

Prin Munții Vrancei – Cheile Tișiței

Cheile Tișiței sau Valea Tișiței este cea mai mare arie protejată din județul Vrancea, din cele șase existente în Parcul Natural Putna-Vrancea. Cu o suprafață de 2726 ha a căpătat statutul de Rezervație Naturală încă din anul 1973 sub denumirea de Tișița.

Rezervația Naturală Cheile Tișiței este considerată tradițional secțiunea de vale cu aspect de canion de la „Gura Tișiței” (confluența Tișiței cu râul Putna) până la „Tunelul Mare”. Această porțiune măsoară aproximativ 7 km are o diferență de nivel de 200 de metri și se parcurge în 5-6 ore dus-întors.

Accesul în Rezervația Naturală se realizează din drumul național 2D urmând indicatoarele amplasate vizibil. Se traversează Valea Putnei pe un viaduct urmând drumul la dreapta pentru aproximativ 1200 de metri. Punctul de acces „Gura Tișiței” se află la 580 de metri altitudine.

Pentru vizitarea „Rezervației” a fost amenajat un traseu turistic marcat cu triunghi roșu. Acesta urmează un fost drum forestier dezafectat în urma inundațiilor din anul 2005, care la rândul său a fost construit pe terasamentul unei vechi căi ferate forestiere de la începutul anilor 1900. Traseul se prezintă într-o stare bună, fiind principala atracție turistică din Munții Vrancei, vizitată de câteva zeci de mii de turiști anual.  Deși traseul continuă și după „Tunel”, cei mai mulți preferă să se oprească aici, continuarea presupune încă 10 ore de mers, o condiție fizică bună și o echipare corespunzătoare.

Două repere principale marchează acest traseu. „La Pândar” o construcție silvică cu rol de observator, aflat la jumătatea drumului și „Tunelul Mare”, punct de întoarcere și obiectiv pentru marea majoritate a turiștilor. Acest tunel a fost construit de societățile austriece și italiene în ultimii ani ai sec. XIX – începutul sec. XX fiind folosit mult timp la exploatarea lemnului și lega valea Tișiței Mici de Valea Tișiței Mari (Tișița Aurie). Așadar pe tot traseul parcurs a fost, odată, o linie ferată cu mocăniță ce scotea lemn din bazinul Văii Tișița până în Lepșa.

(Sursa informațiilor: https://visitvrancea.ro/ro/places/rezerva-ia-natural–cheile-ti-i-ei)

Luni, 20 octombrie 2025, un grup de elevi și profesori de la CN Spiru Haret Tecuci au efectuat o incursiune în acest cadru mirific, ca parte a săptămânii Școala Altfel. Vremea a fost cu noi (doar soare!), dar cel mai mult ne-a impresionat peisajul pastelat generat de Zeița Toamnă!

Traseul a fost unul plăcut și ușor, drumeția a decurs așa cum am dorit, dar a fost presărată cu mici incidente/accidente. De aceea, aș dori să fac câteva precizări/recomandări:

Așa cum este specificat oriunde și oricând, o drumeție în Carpați presupune o organizare minuțioasă, de la încălțăminte și îmbrăcăminte adecvată perioadei și zonei la tot echipamentul pe care îl presupune o astfel de activitate: sticla de apă, bățul de drumeție, fluier, saci ecologici etc. Deși am stat aproape foarte bine la aceste capitole, câțiva dintre noi au avut încălțăminte cu talpă neaderentă și au alunecat pe unele porțiuni, făcând cunoștință cu apa foarte rece a Tișiței.

Podețele peste apă păreau improvizate, instabile, nesigure. Recomandăm amenajarea unor puncte de trecere a apei  mult mai stabile, care astfel să fie accesibile tuturor doritorilor, indiferent de vârstă.

Am identificat cel puțin două porțiuni abrupte, foarte greu de străbătut pe vreme umedă. Noi am avut noroc de vreme frumoasă, dar nu ar strica dacă pe viitor ar putea fi amenajate mici sectoare cu șufe/lanțuri.

De asemenea, recomand amenajarea, în dreptul celor două puncte emblematice ale traseului (La Pândar și Tunelul Mare), a unor panouri informative despre acestea. Aceste locații au o poveste frumoasă și ar fi bine să fie la dispoziția tuturor vizitatorilor.

Tunelul Mare

În rest, numai de bine! Un traseu minunat, îl recomandăm cu căldură tuturor!

Pozele (cu o singură excepție) au fost realizate de membrii drumeției.

Dumitru Voinea, profesor CN Spiru Haret Tecuci