Activitatea 5

Trăiește și reciclează

ceva

 

Joi, 14 decembrie 2017, proiectul „O viață verde“ a continuat cu o nouă activitate de voluntariat: „Trăiește și reciclează“.

Obiectivele urmărite în cadrul acestei activități au fost cultivarea, în rândul elevilor, a dragostei și respectului față de natură, informarea acestora cu privire la reciclarea maculaturii și nu în ultimul rând implicarea directă în activități de colectare a deșeurilor reciclabile din hârtie.

Respectul față de natură impune, printre altele, conservarea acesteia. Pentru a preveni defrișările sau măcar pentru a le diminua, putem apela la reciclarea deșeurilor din hârtie. Beneficiile reciclării maculaturii sunt multiple. O tonă de hârtie uzată și recuperată înseamnă 17 copaci salvați de la tăiere sau economisirea a 380 de galoane de țiței (un galon=3,78 litri), eliberarea a 3 m³ de spațiu dintr-un depozit de deșeuri, economisirea a 4000 kw de energie sau a 7000 de galoane de apă!

Și de data aceasta la activitate au răspuns prezent numeroși voluntari care au dovedit spirit civic și ecologic, oferind celorlalți un model de atitudine și comportament. Rezultatele au fost uimitoare: 484 de voluntari au reușit să colecteze 4820 kg. de maculatură. Făcând un calcul simplu la cele aproape 5 tone de hârtie, rezultă că am contribuit la salvarea a peste 80 de copaci. Poate că pare puțin, dar să nu uităm că faptele mari se fac cu pași mărunți.

Asociația noastră a colaborat cu următoarele unități școlare:

 

Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ Tecuci – 48 de elevi coordonați de prof. Filimon Cătălin și prof. Goia Iuliana, au colectat 1497 kg. de maculatură;

Colegiul Național de Agricultură și Economie Tecuci – 250 de elevi coordonați de prof. Negruț Gina, prof. Sandu Paula și prof. Vasilie Carmen au colectat 1473 kg. de maculatură;

Colegiul Național „Spiru Haret“ Tecuci – 141 de elevi coordonați de prof. Arhire Felix, prof. Munteanu Mihaela și prof. Voinea Dumitru au colectat 1430 kg. de maculatură;

6

Școala Gimnazială nr. 1 Munteni – 45 de elevi coordonați de prof. Arhire Daniela au colectat 420 kg. de maculatură;

Toată macultura a fost predată centrului de reciclare aparținând firmei BIPECO 2011 SRL; suma rezultată din vânzarea maculaturii (964 lei) a intrat în contul Asociației Clubul de Științe GEEA, urmând a fi folosită exclusiv în cadrul proiectului „O viață verde“.

Suntem conștienți că flagelul tăierilor de copaci este tot mai extins și mai intens, dând impresia unei „boli“ necruțătoare, incurabile. Suntem conștienți de asemenea că demersul nostru este contracarat de risipa și nepăsarea multor semeni. Noi am ales totuși să acționăm astfel, conform conștiinței și ideologiei noastre de viață.

 

Pentru că noi am ales o viață verde.

Trăim și reciclăm.

Prof. Voinea Dumitru

Președintele Asociației Clubul de Științe GEEA Tecuci

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s